133851261-119352752-Tehnica-farmaceutica

cu substanţele active. Totuşi pot apărea unele incompatibilităţi. Exemplu: sistemele borat şi fosfat sunt incompatibile cu unele săruri anorganice: Zn, Ca. Tamponul borat formează chelaţi cu polioli; glicerină sau alcool polivinilic.

O alta condiţie de calitate care trebuie luata în considerare în timpul prepararii soluţiilor oftlamice este asigurarea stabilităţii chimice a substanţelor active în soluţie, majoritatea fiind soluţii oftalmice şi multe dintre substanţele medicamentoase în soluţie apoasa şi în anumite condiţii pot suferi o serie de reactii de instabilitate.

De aceea numai soluţiile oftalmice realizate în industrie au un termen mare de valabilitate 3-5 ani, dar şi în cazul lor sunt valabile o perioada de 15 – 30 zile din momentul deschiderii flaconului.

Soluţiile oftalmice preparate în farmacie prezinta o valabilitate de 15 - 30 de zile maximum 60 de zile.

Pentru ambele preparate(atat industriale cât şi cele din receptura) conţinutul în substanţa activă trebuie să se menţină la cel puţin 90% din concentraţia declarată.

Durata de valabilitate depinde de stabilitatea chimică a substanţelor active şi prezenta sau absenţa agenţilor de stabilitate.

Cele mai frecvente reacţii de degradare care pot sa apara sunt hidroliza, oxido - reducerea sau racemizarea şi sunt influenţate de natura solventului, pH-ul soluţiei, natura substanţelor auxiliare şi de o serie de factori externi: lumină, temperatură, aer, microorganisme.

În mediu apos, reacţiile de descompunere prin hidroliză sunt mult accentuate. Pentru asigurarea stabilitatii, pe lângă păstrarea la rece, se recomandă realizarea unui pH la care viteza de hidroliză este minimă.

La substanţele farmaceutice usor hidrolizabile în soluţie apoasa, alegerea pH-ului este data în primul rând de asigurarea stabilităţii şi în al doilea rând de realizarea toleranţei optime.

Dacă stabilitatea nu poate fi asigurată la nici o valoare de pH suportată de ochi se recurge la condiţionarea sub forma de pulbere uscată într-un flacon ermetic închis şi se sterilizează, iar solventul este condiţionat separat; la folosire urmează să dizolvăm sau să suspendăm substanţa în vehiculul respectiv.

Pentru substanţe ce pot suferi reacţii de oxido-reducere, stabilizarea lor se poate asigura prin adăugarea de antioxidanţi, alături de agenţi de complexare pentru a indeparta urmele de metale grele. Pentru substanţele foarte sensibile se

îndeparteaz aerul cu un gaz inert(de exemplu, azot). Un astfel de exemplu il reprezinta soluţia cu adrenalină sau sulfacetamidă la care pentru o protectie în plus se recomanda pastrarea în condiţii ferite de lumină.

Ca antioxidanţi se pot folosi: metabisulfit de sodiu în preparatele cu soluţie acida sau sulfit de sodiu în cele alcaline. Ambele substanţe sunt solubile în apă şi stabile în absenţa luminii.

Metabisulfitul de sodiu are şi proprietăţi antimicrobiene acţionând prin formarea SO2 şi acidul sulfuros, rezultati în urma reacţiei de descompunere a

181

metabisulfit în mediu acid. De retinut ca micşorează acţiunea bactericidă a boratului de fenil mercur, evitandu-se astfel asocierea.

Agenţii de chelare - complexare sunt substanţe sinergice care potenţează acţiunea antioxidanţilor prin îndepărtarea urmelor de metale grele, care catalizează reacţiile oxido-reductoare.

Vom avea în vedere faptul ca aceşti agenţi chelanţi măresc acţiunea conservanţilor. Astfel, asocierea E.D.T.A - Na cu clorură de benzalconiu face posibilă folosirea unei cantităţi mai mici de clorură de benzalconiu pentru acţiunea bactericidă.

E.D.T.A.- Na este uşor solubil în apă, stabil la încălzire.

Un alt factor care influenţează biodisponibilitatea colirelor este vascozitatea. Soluţiile vâscoase măresc timpul de contact colir/mucoasă oculară, îmbunătăţindu-se eficacitatea şi toleranţa.

În acest scop sunt folosite dispersiile de macromolecule ce micşorează producerea reflexă de lacrimi, evitând îndepărtarea soluţiei.

La instilarea unei soluţii apoase se introduc în ochi aproximativ 50 µl care reprezintă echivalentul unei picături, în timp ce capacitatea sacului conjuctival este de 7-10 µl, maxim de 25-30 µl. Ca urmare, din picătura instilată, majoritatea se scurge în canalul lacrimal şi în sistemul de drenaj naso-lacrimal. Cea mai mare cantitate se pierde în primele 10 - 20 minute de la administrare, timp care nu este suficient pentru absorbtia sau instalarea actiunii terapeutice.

Prin mărirea vâscozităţii lichidului instilat până la 15 cP, se diminuează mult drenajul lacrimal şi se măreşte timpul de contact dintre substanta medicamentoase şi mucoasa conjunctivala.

Macromoletulele folosite în acest scop sunt derivaţii de celuloză(metilceluloza - MC, carboximetilceluloza sodica - C.M.C.Na, hidropropil metilceluloza - H.P.M.C.), alcool polivinilic - A.P.V., polivinilpirolidona - P.V.P., polietilenglicoli - P.E.G., carbopolii şi dextranii.

Pentru a putea fi utlizati la prepararea colirelor, aceste macromolecule trebuie sa indeplineasca o serie de condiţiile de calitate şi anume:

¾să fie hidrosolubile;

¾să dea soluţii transparente;

¾să nu reacţioneze cu substanţele active şi auxiliare;

¾să aibă indice de refracţie n20 asemănător cu al lichidului lacrimal

1,334 - 1,337;

¾să fie bine tolerate;

¾să nu optureze căile lacrimale;

¾să poata fi sterilizate.

Unele macromolecule se apropie de aceste cerinţe: H.P.M.C. şi A.P.V.; M.C. Astfel, M.C. da dispersii apoase cu n20 apropiat de al lichidului lacrimal şi nu

distorsionează vederea. Se foloseşte M.C. 4000, în concentraţii diferite(0,25 –

182

0,50%), în funcţie de gradul de polimerizare. Peste concentratia de 2%, M.C. formează gel, ce este folosit pentru obtinerea unguentelor oftalmice.

Dispersiile de M.C. sunt neutre, stabile la pH-ul tolerat de ochi. Nu sunt medii prielnice pentru dezvoltarea microorganismelor şi stabilitatea lor nu este influenţata de actiunea luminii.

Ca dezavantaj al dispersiilor de macromolecule este faprul ca prin încălzire se distruge dispersia, ca urmare a micşorării solubilităţii lor.

Sunt compatibile cu majoritatea conservanţilor din preparatele oftalmice, prezintă inerţie chimică. Prezinta instabilitate prin reducerea vâscozitatii la asocierea cu cantităţi mari de electroliţi sau pot complexa macromoleculele ce substanţele tensioactive întârziind penetrarea prin cornee.

H.P.M.C. = hipromeloză, are solubilitate mai bună, dând soluţii mai clare, compatibilă în soluţii cu sărurile prezente.

A.P.V. este un bun agent de mărire a vâscozităţii, având şi proprietăţi umectante marcate. Au diverse grade de polimerizare; folosite concentraţii de

1,4-4%.

Sunt soluţii transparente, incolore, cu n20 = 1,338, cu vâscozitate mică 4 - 40 cP avantajoasă pentru soluţii, se pot steriliza prin filtrare, având vâscozitate mică, dar au capacitate de aderare pe mucoasa oculară mare.

Se poate steriliza la cald. Este compatibil cu conservanţii obişnuiţi.

Se îngroaşă la amestecare cu NaHCO3; Na2SO4; Na2B4O7, H3BO3; cu ultimele două dă complecşi.

P.V.P. este foarte mult utilizat şi micşorează iritarea produsă de soluţia oftalmică. Se foloseşte în concentraţie de 3,5%.

Soluţia fiind tamponată şi izotonizată pentru a fi asemănătoare lichidului lacrimal, pentru picături de ochi cu sulfat de atropină, săruri de pilocarpină şi sulfacetamidă. Se sterilizează la cald sau prin filtrare bacteriană, soluţia având o vâscozitate scăzută.

Proprietăţile tensioactive sunt imprimate fie de unele substanţe active cu asemenea proprietăţi, fie de unii adjuvanţi.

Substanţele tensioactive măresc pătrunderea oculară prin umectarea corneii, mărind solubilitatea unor substanţe active, mărind concentraţia, influenţând volumul

şi greutatea picăturilor; numărul de picături mărindu-se deci picăturile micşorându-se, se modifică cantitatea administrată.

Cei anioniactivi sunt mai greu de suportat, cei catioinici şi neionici sunt mai bine suportaţi.

Unii tensioactivi cationici sunt şi conservanţi; de exemplu clorura de benzalconiu este şi conservant şi tensioactiv.

Mărirea penetraţiei poate fi realizată şi cu esenţe vegetale: ulei de pin, scorţişoară, eucalipt, lămâie = promotori ai absorbţiei corneene.

183

13.9. Alte forme farmaceutice oftalmice

In categoria preparatelor oftalmice sunt incluse şi loţiunile pentru ochi, prevăzute de FR X şi numite băi oculare(Oculobalneea) definite ca soluţii apoase, sterile, izotonice şi izohidrice folosite pentru spălarea ochiului, având o concentraţie mai mică de substanţe active şi se prepară în cantitate de cel puţin 50g.

Preparatele sau soluţiile pentru lentile de contact sunt soluţii apoase sterile, folosite pentru curăţirea, dezinfectarea, păstrarea şi umectarea lentilelor de contact.

Unguentele oftalmice sunt preparate semisolide, omogene, sterile, cu una sau mai multe substanţe active în baza de unguent, şi se aplică în sacul conjuctival sau pe marginea pleoapelor.

Mai rar folosite:

-Spray oftalmic = aerosol dozat, administrat pe ochi;

-Pulberi oftalmice - sunt substanţe solide ce se aplică prin insuflare cu tuburi speciale, utilizate în medicina veterinară;

-Creioane oftalmice = preparate solide, mici cilindri, utilizate pentru cauterizare pe bată de azotat de argint;

-Comprimate oftalmice - comprimate care se aplică pe mucoasa oculară, în sacul conjuctival.

-Inserte oftalmice - preparate oftalmice solide, sub formă de lamele, ovale, subţiri şi transparente sau sub formă de discuri sau cilindri sau preparate semisolide = geluri sau filme pe bază de polimeri naturali sau sintetici, impregnate cu substanţe active, care după introducere în sacul cojunctival, sunt cedate lent, acţionând local sau general.

13.10.Forme farmaceutice oftalmice cu cedare controlată – sisteme terapeutice oftalmice

Sunt forme noi, experimentale, puţin pătrunse pe piaţa farmaceutică. Asigură o eliberare controlată sau programată a substanţelor medicamentoase, furnizând o doză precisă şi regulată de medicament şi evită fenomenele secundare. Asigură o cedare cu o cinetică de ordinul 0.

Cedarea se realizează:

¾prin difuziune,

¾prin osmoză,

¾prin dizolvare.

Deci energia care asigură eliberarea este o energie combinată.

1.în cazul eliberării prin difuziune se întâlnesc două tipuri de sisteme terapeutice:

a) sisteme terapeutice tip rezervor; b) sisteme terapeutice tip matriceal.

184

a). sistemele terapeutice tip rezervor – OCUSERT cu pilocarpină pe car o eliberează cu o viteză constantă, având aspectul unei lentile de contact foarte mică, de formă elipsoidală fiind un sistem membranal suplu.

Fig.nr.24. Sistem terapeutic Occusert

Pilocarpina se află în centru într-un rezervor cu o membrană de alginat de sodiu, acest rezervor fiind inserat între două membrane care prin natura lor controlează difuziunea. Se aplică sub pleoapa inferioară fiind necesară o singură aplicare pe săptămână, pentru a realiza o concentraţie constantă şi eficientă în glaucom.

b). sistemele terapeutice tip matriceal – lentile de contact, suple, moi, din hidrogeluri cu capacitate de umflare limitată ce pot reţine prin îmbibare 70-80% apă. Substanţele medicamentoase se eliberează prin difuziune. Dependent de natura polimerului, paralel cu difuziunea se produce eroziune parţială a matricei, cu eliberarea substanţelor – Soflens cu iodură de ecotionat, cu matriţă de polihidroxietilmetacrilat.

2. prin osmoză din care fac parte minipompe osmotice, bicompartimentate şi multicompartimentate.

a). bicompartimentate – conţin substanţa activă înconjurată de o membrană impermeabilă pentru apă şi care are un orificiu calibrat pentru eliberarea substanţelor active, al doilea compartiment conţinând un nucleu solid cu proprietăţi osmotice, o sare solubilă, înconjurată de o membrană permeabilă pentru apă. Cele două compartimente sunt separate printr-o membrană elastică şi impermeabilă pentru apă. După aplicare în sacul conjunctival nucleul atrage apa din secreţia lacrimală, formându-se o soluţie apoasă care apasă supra membranei elastice ce separă cele

185

două compartimente, producând expulzarea prin orificiu a unei anumite cantităţi de substanţă activă.

Eliberare controlată de membrana semipermeabilă ce reglează viteza de intrare a apei n compartimentul osmotic, forţând substanţa activă.

3. Prin dizolvare – sunt sisteme matriceale din polimeri solubili sau erodabili, sub formă de discuri, lamele ovale sau cilindrii care se introduc în sacul conjunctival, numite inserte terapeutice oftalmice solubile, fiind incorectă denumirea de implante, ce presupune lezarea ţesuturilor.

După o singură aplicare la 30-90 minute macromoleculele solubile se dizolvă şi formează o soluţie coloidală, omogenă, ce permite penetrarea lentă a substanţelor active încorporate în ţesuturi.

Ca macromolecule se folosesc : A.P.V., polipeptide, polizaharide, colagen, H.P.C.; au o durată de acţiune mai mică aplicându-se de 2-3 ori pe zi.

Ca avantaj, după dizolvare, polimerul măreşte vâscozitatea lichidului lacrimal, mărind timpul de contact al medicamentului cu mucoasa oculară.

Lacrimi artificiale cu cedare lentă – Lacrisert – S.R.A.T. folosite pentru ochiul uscat sub formă de cilindri de H.P.C.; prin dizolvare lentă favorizează producerea de lacrimi, frânând evacuarea secreţiei lacrimale.

Un preparat ce eliberează pilocarpina în H.P.C. ca macromoleculă, dar filmul se obţine prin comprimarea componentelor pulverulente.

Sistemele terapeutice oftalmice au unele dezavantaje:

¾preţ de cost foarte ridicat;

¾la introducere în ochi, dau senzaţia de corp străin, deci sunt puţin tolerate.

Sunt şi alte forme farmaceutice pentru administrare oftalmică – sisteme

polimerice ultradispersate precum: lipozomi, microcapsule, nanocapsule sau nanosfere şi latexuri.

Forme farmaceutice bioadezive pe bază de macromolecule ce aderă de mucoasa oculară prelungind timpul de contact.

Aceste forme farmaceutice sunt încă în studiu.

13.11.Biodisponibilitatea medicamentelor administrate pe cale oftalmică

Majoritatea substanţelor după administrare pătrund la nivelul irisului şi a corpului ciliar, în special prin cornee şi mai puţin pre cale conjunctivală.

Integritatea şi buna funcţionare a corneei şi conjunctivei sunt factori esenţiali

în absorbţia medicamentului.

Leziunile epiteliale accidentale sau provocate de medicamente pot creşte permeabilitatea ţesuturilor şi deci viteza de absorbţie.

Factorii legaţi de formulare ce măresc biodisponibilitatea – cei mai importanţ:

186

1). timpul de contact – este influenţat în primul rând de caracteristicile de formulare a preparatelor oftalmice. Se iau măsuri pentru a evita cauzele de iritare ce duc la mărirea secreţiei lacrimale şi respectiv la îndepărtarea preparatului prin canalul lacrimal, cum ar fi: absenţa particulelor străine, izotonia, izohidria, sterilitatea, mărirea vâscozităţii vehiculului, precum şi evitarea utilizării unor substanţe active sau auxiliare iritante.

2). gradul de ionizare – influenţează biodisponibilitatea prin mărirea permeabilităţii prin cornee, care este ţesut nevascularizat, permeabilitatea fiind foarte selectivă şi influenţată de numeroşi factori cum ar fi: integritatea ei, permeabilitatea dependentă de gradul de ionizare, moleculele să existe în forme solubile atât în faza lipofilă cât şi în faza hidrofilă, pentru a străbate cele trei straturi: epiteliu, stroma şi endoteliu.

Acizii slabi şi bazele slabe într-un amestec echilibrat de formă ionizată – hidrofilă şi formă neionizată – lipofilă la pH-ul fiziologic, vor pătrunde uşor prin cornee. Substanţele care se află în soluţie numai sub formă ionizată, cum ar fi fluoresceina sodică, nu pătrund prin epiteliul corneean.

Bazele slabe sub formă de săruri: sulfatul de atropină şi azotatul de pilocarpină, în soluţie sub formă de săruri ionizate cu pH acid, după administrare pe mucoasa oftalmică, ca urmare a tamponării de către secreţia lacrimală, pH-ul crescând, o parte din sare trece în alcaloid bază, care străbate uşor prin epiteliu, în stromă se restabileşte un echilibru, forma ionizată străbate stroma.

Pentru aceasta nu se recomandă în soluţia apoasă sisteme tampon cu capacitate mare de tamponare pentru a nu anula efectul tampon al secreţiei lacrimale.

3). Coeficientul de partaj lipide/apă. Dacă substanţa este în mai multe forme, forma mai lipofilă străbate mai bine corneea, având o acţiune terapeutică mai bună. Astfel dipivaliladrenalina un prodrog al adrenalinei, după administrarea oftalmică străbate uşor epiteliul corneean, asigurând un efect terapeutic cu o cantitate de 20 ori mai mică decât adrenalina ca atare.

Pentru o acţiune de suprafaţă, cazul antisepticelor, nu mai este necesară absorbţia substanţelor active, trebuind să se realizeze un preparat bine tolerat, deci neiritant.

Soluţiile hipotone asigură o rezorbţie mai bună.

13.12. Unguente oftalmice

Unguentele oftalmice (oculenta) sunt forme sterile, de consistenţă semisolidă, obţinute prin dispersarea substanţelor medicamentoase în excipienţi şi destinate tratamentului afecţiunilor oculare sau în scop de diagnostic. Ele trebuie să corespundă prevederilor monografiei de generalităţi „Unguenta”.

Unguentele oftalmice pot fi considerate ca o extindere logică a picăturilor oftalmice vâscoase. Mai bune ca soluţiile oftalmice, ele sunt indicate mai ales pentru

187

prelungirea acţiunii unui medicament: secreţia lacrimală va dilua mai dificil unguentul şi remanenţa sa va permite o acţiune prelungită.

Se preferă aplicarea lor seara, deoarece unele unguente oftalmice formează cu lacrimile o emulsie, care împiedică vederea. Ele se aplică în sacul conjunctival, pentru tratamentul afecţiunilor pleoapelor sau pe gene.

Formularea unguentelor oftalmice va ţine seama de natura afecţiunii oculare, de starea fiziologică, de natura substanţelor, a excipienţilor, în funcţie de care se va alege modul de dispersare a substanţelor active şi condiţionarea.

Unguentele oftalmice trebuie să fie sterile şi practic lipsite de contaminare cu particule străine, ceea ce impune o serie de precauţii, pentru a păstra stabilitatea şi sterilitatea preparatelor în timpul păstrării şi aplicării lor.

Unguentele oftalmice conţin agenţi antimicrobieni (antibacterieni, antivirali), midriatice, antiinflamatoare; dar baza de unguent poate fi utilizată şi fără a conţine o substanţă activă, în scop emolient sau lubrifiant.

Unguentele tip suspensie trebuie să aibă particule sub formă de pulbere fină

(25 µm), înainte de dispersare în baza de unguent.

Ca baze de unguent se indică excipienţi compatibili, care să asigure un contact prelungit; o bază de unguent oftalmică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

-să nu fie iritantă;

-să aibă consistenţă moale, să se etaleze uşor, prin mişcarea pleoapelor;

-să fie sterilizabilă şi stabilă în timp;

-să cedeze uşor substanţa medicamentoasă.

Frecvent se folosesc excipienţi hidrofobi (lipofili) ca: vaselina, parafina parafina lichidă în asociere cu produse hidrofile: lanolină 5-10%, alcool cetilic 2-3%, colesterol, ceară, care conduc la unguente tip emulsie H/L, miscibile cu lichidul lacrimal.

F.R. prevede folosirea de baze de unguent cu proprietăţi emulsive, tocmai în acest scop.

Când se urmăreşte o resorbţie mai rapidă se utilizează baze de unguent de tip

H/L sau hidrogeluri (din macromolecule hidrofile) în care caz este necesar ajustarea pH-ului bazei la neutru.

Cu toate că medicamentele formulate în baze de unguent oftalmice sunt mai puţin supuse degradării chimice şi microbiene decât soluţiile oftalmice, totuşi se adaugă adjuvanţi adecvaţi: antimicrobieni, ntioxidanţi, stabilizanţi.

Pentru unguentele oftalmice se indică următorii conservanţi: clorbutanol, nipaesteri, alcool feniletilic, acetatul de fenilmercur.

Excipienţii se pot steriliza în prealabil la 150-1600C, 1-2 ore; vesela se sterilizează prin căldură uscată: mojare, spatule, la fel tuburile pentru condiţionare din aluminiu.

Substanţele termolabile se pot steriliza cu oxid de etilen.

188

Preparare. Cu toate că unguentele pot fi sterilizate cu radiaţii ionizante, în mod obişnuit ele se prepară aseptic atât în farmacie cât şi în industrie, în boxa sterilă.

Substanţa medicamentoasă este introdusă în baza de unguent prin dizolvare, dispersare sau emulsionare, obţinându-se unguente oftalmice tip soluţie, emulsie L/H sau H/L sau polifazice.

Fazele preparării includ:

-prepararea bazei de unguent;

-clarificarea ei;

-sterilizarea;

-adăugarea substanţelor active şi auxiliare;

-omogenizarea (dezaerare sub vid);

-condiţionarea.

Excipienţii anhidri se fluidifică la cald şi se filtrează la cald într-un container steril, închis, pentru a oferi protecţie faţă de contaminarea microbiană.

Substanţa solubilă în baza de unguent (lipofilă sau hidrofilă) se va dizolva în aceasta (cazul alcaloizilor bază sau a unguentelor hidrofile). Unguentul este transferat într-un recipient steril, închis pentru a fi repartizat în tuburi.

Dacă substanţa este solubilă în apă şi sterilă, ea se va dizolva într-o cantitate minimă de apă sterilă (eventual soluţia se sterilizează prin filtrare bacterială sau autoclavare) şi apoi introdusă treptat, sub agitare în baza de unguent sterilă, omogenizând până la răcire; rezultă unguente emulsie tip H/L.

Cel mai adesea substanţa este insolubilă sau instabilă în apă, în acest caz se va dispersa sub formă de pulbere foarte fină într-o cantitate mică de bază de unguent, care apoi se amestecă cu restul bazei de unguent. Mărimea particulei solide are foarte mare importanţă; ea trebuie să fie o pudră micronizată în excipientul gras, pentru a creşte activitatea terapeutică şi a evita intoleranţa mecanică la nivelul zonei oculare. Cristalele mari pot provoca iritaţii şi leziuni. Aceasta este raţiunea pentru care dimensiunile particulelor solide nu trebuie să depăşească 30-40 µm (mărime posibilă a fi realizată prin pulverizare la mojar).

În industrie pentru fabricarea unguentelor oftalmice exigenţele sunt mai severe: pudrele micronizate conţin, în general, 95% particule sub 5 µm şi 5% între 5- 20 µm. Nici o particulă nu trebuie să depăşească 20 µm.

În farmacie se realizează o pulverizare fină cu parafină lichidă, după care se adaugă excipienţii necesari, fluizi; în acest caz nu se obţine gradul de fineţe corespunzător. Aceasta impune aprovizionarea cu materii prime micronizate: hidrocortizon, prednisolon, acetat de hidrocortizon.

Uneori este posibilă recristalizarea substanţei prin evaporare rapidă; se triturează substanţa cu un solvent volatil, se obţin cristale foarte fine, la evaporarea solventului.

Un alt exemplu îl constituie obţinerea oxidului galben de mercur prin precipitarea soluţiei apoase de clorură mercurică cu hidroxid de sodiu; precipitatul

189

este spălat pentru îndepărtarea clorurilor; el poate fi dispersat umed în excipientul vaso-lanolină.

Condiţionarea unguentelor oftalmice:

¾în farmacie se utilizează cutii din material plastic de 5-10 g;

¾în industrie, ele se repartizează în tuburi fabricate din metal (aluminiu, staniu siliconate) sau plastomeri; ele au o capacitate de 5 g şi sunt prevăzute cu orificiu efilat pentru a facilita aplicarea şi a oferi protecţia la contaminarea

microbiană.

Pentru a nu reacţiona cu substanţele formulate în unguentul oftalmic, tuburile se siliconează în interior; ele se sterilizează odată cu uscarea stratului de ulei de siliconă, în tunelul de uscare, la temperatura de 1600C. Tuburile din aluminiu sau plastomeri pot fi sterilizate cu radiaţii ionizante, înainte de condiţionare.

Tuburile se închid cu dopuri din material plastic, apoi se sterilizează cu oxid de etilen şi se aduc pe linia de repartizare a unguentelor; umplerea lor (dozarea) se efectuează prin metoda volumetrică cu dispozitive automate, tip seringă. Şi în cazul unguentelor oftalmice procesul tehnologic de fabricare (preparare-condiţionare) este automatizat.

Ambalarea unguentelor oftalmice se efectuează în cutii de carton inscripţionate, împreună cu prospectul. Ele se stochează în depozitul întreprinderii, în vederea efectuării controlului de calitate.

13.13. Forme oftalmice bioadezive

Se prepară sub formă de suspensii şi geluri, în care se dispersează substanţele active, insolubile în apă: progesteron, fluorometolon. Excipienţii sunt polimeri bioadezivi, pe bază de hidrocoloizi macromoleculari, cu grupări hidrofile, ca acidul poliacrilic. Aceste forme se ataşează direct de stratul mucinic al suprafeţei conjunctivale oculare, prin legături necovalente. Ele se aplică în sacul conjunctival, când gelifică.

Sunt forme noi, cu acţiune prelungită, de 8 ore şi uneori pot determina o eliberare controlată a substanţei active.

13.14. Latexuri oftalmice

Sunt forme oftalmice noi, ca dispersii stabile de particule polimerice în faza apoasă, destinate tratamentului afecţiunilor oculare; ele se instilează în fundul de sac conjunctival. Mărimea particulelor este sub 500 nm, vâscozitatea de 1500cP, viteza de sedimentare 1 mm/24 ore.

Se utilizează polimeri şi copolimeri anionici ca: acetat de celuloză, acid metacrilic şi esterul metacrilic al acidului metacrilic.

190