133851261-119352752-Tehnica-farmaceutica
.pdfCompoziţia chimică a produsului vegetal este variabilă, solubilitatea şi termostabilitatea principiului activ este diferită, factori ce influenţează procesul de extracţie.
Calitatea produsului vegetal, respectiv conţinutul declarat în principii active este un factor important. Conţinutul declarat este influenţat de tratamentul la care este supus produsul vegetal imediat după recoltare, precum şi de timpul când se face recoltarea.
În cazul în care se folosesc totuşi produsele vegetale proaspete, se va ţine seama ca sunt supuse unor procese fermentative care duc la scăderea valorii terapeutice, prin micşorarea conţinutului în principii active. Astfel, se recomandă ca imediat după recoltare să se facă stabilizarea în special pentru drogurile ce conţin principii sensibile la descompunere enzimatică.
Stabilizarea constă în distrugerea enzimelor şi păstrarea nemodificată a componentelor pe toată perioada de depozitare a produsului, până la prelucrarea într-o formă farmaceutică.
Se cunosc mai multe forme de stabilizare:
1.tratarea produsului vegetal cu vapori fierbinţi de alcool sau acetonă în autoclav la l00 - 1050C, timp de 1 - 10 minute; apoi uscarea la etuvă la 40-450C.
2.tratarea directă a produsului vegetal cu alcool etilic la cald.
3.tratarea cu vapori de apă sub presiune, apoi cu vapori de alcool şi uscarea la etuvă.
4.stabilizarea prin încălzire – se aplică metoda prin căldură uscată la o temperatură ce inactivează enzimele şi usucă planta fără a afecta stabilitatea principiului activ. Timpul trebuie să fie cât mai scurt, evitându-se temperaturi sub 500C la care sunt favorizate procesele enzimatice, dar nici temperaturi
prea ridicate, care determină degradarea principiilor active.
Se utilizează camere de uscare, etuve cu ventilatoare, în care temperatura este 1100C, după care scade la 70 - 800C; se continuă încălzirea, temperatura crescând la 1100C.
Fiecare produs vegetal este stabilizat la o temperatură adecvată în funcţie de stabilitatea principiilor active. Astfel, frunzele de digitală sunt supuse unui tratament la temperatura de 700C, cele de beladona la 500C, seminţele de strofant la 80 – l000C timp de 5-10 minute.
Unele seminţe, ce conţin oxidaze sau lipaze se stabilizează la l000C timp de 30 – 60 minute.
Uscarea propriu-zisă este realizată în timpul stabilizării, dar poate să continue şi după stabilizare.
Uscarea este o operaţie obligatorie, indiferent dacă produsului vegetal a fost sau nu stabilizat. Uscarea se face la o temperatură mai scăzută ca la stabilizare, chiar la temperatura ambiantă, cu expunere în aer liber, la soare sau la umbră, în spaţii închise, sau cu aer cald. În mod normal, temperatura de uscare se alege astfel
81
încât uscarea să dureze câteva ore; iniţial la 70 - 800C când se pierde cea mai mare parte din umiditate, apoi temperatura scade între 30 - 600C.
Se recomandă etuve cu rafturi, cu pereţi dubli prin care circulă aer cald, cu refrigerente pentru condensare şi pompă de aspirare a umidităţii.
2. Umiditatea, respectiv procentul de umiditate al produsului vegetal este influenţată de metoda de uscare şi condiţiile de păstrare.
De reţinut, faptul că uscarea nu se realizează până la deshidratare completă, ci până la un anumit grad de umiditate, indicat pentru fiecare produs vegetal; poate varia în jur de 13 - 15%, cu câteva excepţii:
¾frunzele de digitală cu umiditate sub 5%;
¾rădăcina de Ipeca are o umiditate reziduală de 8%;
¾rădăcina de nalbă, licviriţie şi frunzele de mentă 14%;
¾frunzele de ienupăr 20%.
După uscare, produsele vegetale se condiţionează în lăzi de lemn, cutii de tablă sau carton, saci de hârtie, material textil sau material impermeabil, din polietilenă, bine închise.
Depozitele de plante medicinale au instalaţii de aer condiţionat, asigurând păstrarea în condiţii de temperatură şi umiditate corespunzătoare. Se va lua în considerare umiditatea relativă a mediului ambiant, deoarece dacă este absorbită de produsul vegetal produce descompunerea prin hidroliză a principiilor active, sunt favorizate procesele enzimatice, descompunerea glicozidelor, saponinelor, şi a unor alcaloizi; se pot degrada vitaminele; substanţele volatile se oxidează, polimerizează sau se volatilizează; pot fi favorite şi alterările provocate de microorganisme.
Umiditatea influenţează randamentul de extracţie în special când solventul este un amestec alcool – apa. Dacă produsul vegetal are o umiditate crescută poate dilua alcoolul, micşorându-i capacitatea de dizolvare. În această situaţie, pentru a evita micşorarea cantităţii principiilor active extrase se recomandă să se determine umiditatea şi să se calculeze concentraţia utilă a solventului în aşa fel încât gradele alcoolice plus umiditatea plantei să ducă la o concentraţie în alcool eficientă. Este important şi reversul situaţiei când produsul vegetal este prea uscat, se poate sfărâma, iar la umectare, cantitatea de solvent pentru îmbibare va fi insuficientă, deci nici randamentul extracţie nu va fi optim.
3. Gradul de mărunţire al produsului vegetal. Se consideră faptul că un grad de mărunţire avansat determină o suprafaţa de contact mare între produsul vegetal şi solvent deci un randament de extracţie este mai mare, în special la extracţia cu apă şi în funcţie de structura şi compoziţia produsului vegetal.
Dar unii autori consideră că mărunţirea avansată nu mai asigură o extracţie selectivă. Mărunţirea avansată distruge un număr mare de celule, având loc o dizolvare directă şi nu un proces de extracţie; în solvent trece o mare parte din substanţele balast: amidon, pectine, mucilagii care măresc vâscozitatea soluţiei, sedimentează în timp, antrenând şi principiile active; îndepărtarea acestora se
82
realizează şi conţinutul în principii active scade pentru că se diminuează procesul de difuziune prin osmoză.
La un grad mic de mărunţire, procesul de difuziune(osmoza) are loc foarte lent ceea ce va determina degradarea principiilor active.
În funcţie de natura produsului vegetal, natura solventului şi metoda de lucru, trebuie ales gradul de mărunţire corespunzător, indicat de F.R. X.
Produsele vegetale sunt păstrate „in toto”, mărunţirea făcându-se înainte de extracţie.
Particulele de material vegetal supuse extracţiei trebuie să aibă acelaşi grad de mărunţire. La soluţiile extractive apoase, gradul de mărunţire este indicat de mărimea ochiurilor sitei prin care produsul vegetal este trecut. La extracţia cu alcool, gradul de mărunţire este mai mare.
Mărunţirea în farmacie se face: manual, cu dispozitive de tăiere, cu aparate de pulverizare, mori manuale sau mori electrice.
În industrie, se folosesc mori coloidale, iar după mărunţire produsul se cerne prin sita corespunzătoare.
4. Umectarea produsului vegetal este operaţie efectuată înainte de extracţia propriu-zisă. Se realizează cu scopul de a favoriza dizolvarea şi difuziunea principiului activ în timpul extracţiei propriu-zise.
Umectarea cu o cantitate redusă de solvent(acelaşi solvent folosit la extracţia propriu-zisă) permite produsului vegetal să se îmbibe, solventului să pătrundă prin pereţii celulari, fiind absorbit de substanţele celulozice: pectine şi albumine, şi transformând conţinutul celular din stare de gel în stare de sol.
Cantitatea de lichid extractiv pentru umectare şi timpul de umectare variază în funcţie de metoda de extracţie. Astfel, pentru dizolvarea extractivă prin infuzare sau decocţie produsul vegetal mărunţit se umectează cu 3 părţi apă pentru o parte produs vegetal (excepţie, produsele vegetale ce conţin uleiuri volatile când se foloseşte 0,5 ml alcool diluat pentru 1 parte produs vegetal iar frunzele de digitală care nu se umectează). Timpul de umectare este de 5 minute.
La preparatele farmaceutice industriale - tincturi şi extracte - obţinute prin percolare se indică o prealabilă umectare cu 0,5 părţi solvent pentru o parte produs vegetal. Umectarea durează 3 ore.
11.2.Solventul şi factorii dependenţi de solvent care influenţează randamentul de extracţie
Principalii solvenţi utilizaţi sunt apa şi alcoolul etilic de diferite concentraţii; uneori se pot folosi şi amestecuri de solvenţi, de exemplu: alcool + eter sau numai eter etilic ca atare.
Alegerea solventului depinde de natura produsului vegetal, de compoziţia acestuia, de principiile active conţinute şi substanţele balast ce nu trebuiesc antrenate în preparat şi ţinând cont de metoda de extracţie folosită.
83
Factorii dependenţi de solvent ce influenţează procesul de extracţie sunt: natura solventului; raportul dintre produsului vegetal şi solvent; pH-ul solventului de extracţie.
1. Natura solventului influenţează extracţia prin capacitatea sa de dizolvare selectivă a principiilor active.
Extracţia este influenţată de condiţiile de calitate ale solventului, respectiv:
¾sa asigure o dizolvare selectivă;
¾să aibă capacitate de îmbibare a produsului vegetal pentru a favoriza ulterior difuziunea - osmoza;
¾să fie pur, stabil, neutru şi uşor de îndepărtat prin evaporare
(atunci când se urmăreşte acest lucru);
¾ să poată fi recuperabil având un punct de fierbere cât mai scăzut
şi căldură de evaporare cât mai mică pentru a consuma o cantitate mică de căldură la recuperare, netoxic, neinflamabil, economic.
Apa este folosită pentru extragerea principiilor active din produse vegetale prin macerare, infuzare sau decocţie. Se foloseşte numai apa distilată, iar în industrie se poate folosi şi cea demineralizată. Nu se foloseşte apa potabilă deoarece poate împiedica extracţia prin compoziţia sa. De asemenea apa nu-i recomandată la extragerea prin percolare pentru că produsele vegetale se îmbibă cu apă, se umflă şi împiedică circulaţia solventului prin masa de produs supus extracţiei.
Ca solvent de extracţie apa prezintă o serie de avantaje şi anume: se poate asocia cu acizi sau baze, cu substanţe sau solvenţi ce măresc capacitatea de extracţie(substanţe tensioactive, alcool, glicerină).
Are o bună capacitate de dizolvare, dispersând molecular o serie de substanţe din produsele vegetale: acizi, alcooli, esteri, aldehide, amine, glicozide şi săruri de alcaloizi; poate realiza o dispersare coloidală a gumelor, compuşilor macromoleculari cu obţinerea de mucilagii, albumine, taninuri.
Apa dă randamente superioare extracţiei, dar soluţiile extractive sunt puţin stabile, fiind necesară adăugarea de conservanţi pentru a prelungi stabilitatea preparatelor de la 1-2 zile până la 1-2 săptămâni.
Extracţia cu apă se practică în farmacie, la receptură.
Alcoolul etilic este un solvent hidrofil, cu capacitate mare de extracţie, folosit în industrie. Se utilizează în diferite concentraţii alcoolice 20c- 96c , cel mai frecvent 70c - alcoolul diluat.
Concentraţia alcoolică se alege în funcţie de solubilitatea substanţelor active din produsul vegetal. Alcoolul absolut dizolvă mai bine o serie de substanţe hidrofobe; alcoolul diluat sau de 90c dizolvă glicozide, săruri de alcaloizi, uleiuri volati1e, taninuri şi substanţe amare.
Cu cât concentraţia alcoolului scade, cantitatea de substanţe extrase este mai mare, dar extracţia este mai puţin selectivă.
Alcoolul este folosit pentru prepararea de tincturi şi extracte.
84
Preparatele sunt mai stabile decât cele apoase(de la 1 la 2 sau chiar 3 ani), dacă sunt păstrate în condiţii corespunzătoare.
Eterul etilic este folosit mai rar, numai în industrie. De exemplu, se foloseşte la obţinerea extractului uscat de secară cornută, preparat prin percolare, după degresarea pulberii cu eter de petrol.
F.R. IX. prevede Tinctura de Valeriană eterată preparată prin macerare.
2. Raportul drog/solvent (produsul vegetal/solvent) urmăreşte realizarea unei extracţii selective optime.
Randamentul extracţiei depinde de suprafaţa de contact produs vegetal - solvent, de timpul de contact şi diferenţa de concentraţie dintre conţinutul celular şi soluţia extractivă.
Fenomenul de difuziune - osmoză are loc cât concentraţia principiilor active extrase de solvent este mai scăzută decât concentraţia lor în celula plantei.
F.R. X prevede diferite proporţii în funcţie de natura produsului vegetal, natura solventului şi de metoda de extracţie aleasă.
Astfel, pentru obţinerea soluţiilor extractive apoase se recomandă 6 g produs vegetal la o sută grame de soluţie extractivă cu câteva excepţii:
¾rădăcina de Primula, rădăcina de Valeriana şi florile de muşeţel cu 3g%;
¾frunzele de Digitală 0,50g%;
¾rădăcina de Ipeca 0,25g%;
La preparatele industriale, acest raport diferă: pentru tincturi este de 1:5 (20g%) pentru produsele vegetale obişnuite şi de 1:10 (10g%) pentru produsele vegetale care conţin principii puternic active. Acest raport trebuie calculat şi în funcţie de numărul de extracţii ce trebuie efectuate, la extracţii repetate – repercolare, evacolare, diacolare – randamentul extracţiei fiind mult mai mare.
Folosirea unei proporţii mai mari de solvent faţă de produsul vegetal nu se recomandă; în general soluţiile obţinute sunt mai diluate, concentrarea lor necesitând un consum mai mare de energie şi se pot degrada mai uşor.
3. pH-ul mediului de extracţie – este un factor important la extracţia produselor vegetale ce conţin principii active mai solubile la anumite valori de pH.
La soluţiile extractive apoase adăugarea de acizi favorizează extracţia alcaloizilor sub formă de săruri solubile; asocierea de substanţe alcaline este indicată pentru produsele vegetale ce conţin saponine acide greu solubile.
Şi la prepararea tincturilor şi extractelor sunt folosiţi modificatori de pH. Astfel F.R.X. recomandă extracţia în mediu acid pentru: Tinctura Aconiti, Beladonna, Opiu
şi extractul uscat de Beladona.
85
11.3.Factorii dependenţi de condiţiile de lucru care influenţează randamentul de extracţie
În aceasta categorie sunt grupaţi factorii ce depind de tehnologia de extracţie aplicată. Astfel, se va ţine cont de metodele de agitare folosite; de durata de extracţie; temperatura la care se realizează extracţia; modul de separare al soluţiei extractive.
În stare de repaus difuziunea prin membrana celulară încetează la un moment dat, prin stabilirea unui echilibru între concentraţia soluţiei din celulele plantei şi cea din lichidul extractiv ce înconjoară aceste celule. În acest fel, se impune agitarea prin care se diluează soluţia din apropierea celulei vegetale şi egalizarea concentraţiei soluţiei extractive în tot lichidul extractiv. La extracţia prin macerare cu alcool, prin agitarea mecanică a amestecului (turboextracţie şi vibroextracţie), viteza de extracţie creşte foarte mult, micşorând timpul de extracţie. La extracţia cu apă agităm de 5 - 6 ori timp de 30 minute. La macerare pentru obţinerea tincturilor agităm de 3 - 4 ori pe zi, timp de 10 zile.
Durata de extracţie - pentru metodele care folosesc ca lichid de extracţie apa este cât mai scurtă pentru a evita riscul contaminării cu microorganisme; 30 minute la macerare, la infuzare şi decocţie. În cazul infuzării şi decocţiei se mai adaugă şi 5 minute pentru umectare, deci timpul total este de 35 minute.
La preparatele industriale: timpul este mai mare, astfel la macerare este de 10 zile, iar la percolare 3 - 6 zile.
Dacă timpul de extracţie este aproximativ apropiat pentru metodele de extracţie ce folosesc acelaşi solvent, temperatura de extracţie diferă, astfel:
-macerarea are loc la temperatura camerei, aplicându-se produselor ce conţin substanţe termolabile şi se dizolvă uşor în apă la rece, în special produselor vegetale cu mucilagii; se face o dizolvare extractivă selectivă evitându-se extragerea substanţelor balast, mai solubile la cald şi care la răcire ar duce la gelificarea soluţiei (rădăcina de alteea).
-infuzarea se realizează la cald, temperatura variază de la 900C în momentul aducerii apei peste produsul vegetal, şi scade în 30 minute până aproape de temperatura camerei.
Temperatura finală este influenţată de cantitatea de soluţie extractivă, materialul din care este vasul şi capacitatea lui şi temperatura mediului ambiant. Infuzarea se aplică produselor vegetale friabile şi celor care conţin principii active relativ termostabile, fiind o metodă de extracţie realizată prin încălzirea moderată a amestecului de extracţie.
Decocţia se aplică produselor vegetale cu structură dură, mai greu de epuizat: rădăcini, rizomi, scoarţe, seminţe şi frunze coriace dar care conţin principii active ce nu se degradează, prin căldură(termostabile). Temperatura de extracţie este de 90 - 950C pe toată durata de extracţie(30 minute).
86
Temperatura de extracţie variază şi dependent de materialul din care este confecţionat recipientul, cantitatea de soluţie preparată(într-un vas corespunzător), intensitatea sursei de căldură şi de volumul ocupat de produsul vegetal; de momentul şi modul separării extractivului de reziduu.
La soluţiile extractive apoase separarea se face prin decantarea lichidului extractiv şi filtrarea prin material textil(vată), după care soluţia extractivă se completează la greutate prin spălarea reziduului(la produsele vegetale cu ţesuturi tari: rădăcini, rizomi, scoarţe fără stoarcere); sau prin stoarcerea şi spălarea reziduului la produse vegetale friabile: frunze, flori, ierburi care se îmbibă cu o cantitate mare de soluţie extractivă. Claritatea soluţiilor extractive depinde şi de natura produsului vegetale, astfel rădăcina de alteea care conţine o cantitate mare de amidon, determină tulburarea soluţiei.
Soluţiile extractive apoase sunt opalescente, o parte din substanţele extrase fiind dispersate coloidal, ceea ce va determina filtrarea prin vată, sau prin tifon. Nu trebuie folosită hârtia de filtru, ce poate absoarbe substanţele dispersate coloidal, micşorând conţinutul lor.
Separarea se realizează diferit: la macerate la temperatura camerei, la infuzii soluţia extractivă trebuie să fie uşor călduţă, la decocturi soluţia este fierbinte(pentru că principiile active sunt mai solubile la cald, la rece o parte rămâne în reziduu, excepţie la decoctul de coajă de condurangă, întrucât condurangina mai solubilă la rece).
La soluţiile alcoolice preparate prin macerare, separarea soluţiilor extractive se face prin presare, apoi extractivul, dacă are un conţinut determinat în principii active se completează cu solvent prin spălarea reziduului, până la concentraţia precizată în monografia din farmacopee. Soluţia este apoi lăsată timp de 6 zile la t = 5 - 100C, apoi se filtrează.
La percolare nu mai este necesară separarea extractivului de reziduu, pentru că prin percolare se obţine o soluţie limpede, percolatul se păstrează 6 zile la 5 - 100C, după care se filtrează.
Principalele metode de extracţie variază în funcţie de solvent. La extracţia cu apă se foloseste macerarea(la rece), infuzarea şi decocţia(la cald). Pentru extractia cu alcool se aplica metodele de extractie la rece: macerarea şi percolarea. în cazul digestiei(extracţie cu ulei, solvent lipofil) se aplica tot metoda de extracţie la cald.
11.4. Metode de extracţie
Metodele de extracţie pentru prepararea soluţiilor extractive apoase sunt: macerarea, infuzarea şi decocţia. Macerarea este o metodă de extragere la rece, în timp ce infuzarea şi decocţia se realizează la cald.
Macerarea reprezintă operaţia de dizolvare extractivă în care produsul vegetal mărunţit este pus în contact la temperatura camerei cu lichidul extractiv, apa sau
87
soluţia conservantă un timp determinat şi agitând la anumite intervale de timp(5 - 6 ori) timp de 30 minute (la cele apoase).
Cu ajutorul acestei metode de extracţie se realizează o extracţie menajată, lentă şi incompletă, deoarece contactul solvent/produs vegetal este mic. O mare importanţă o are difuziunea solventului prin peretele celular. Pentru a favoriza acest fenomen, se prevede o agitare de 5 - 6 ori, pe toată durata de extracţie.
Avantajul acestei metode este o extracţie selectivă care se aplică la un număr mare de produse vegetale, în special la cele care conţin mucilagii - rădăcina de alteea, rădăcina de farfara, seminţele de in, lichen islamic (caraghen) sau tuber de Salep.
Cu cât timpul de extracţie este mai mare cu atât randamentul este mai bun; însă produsul vegetal nefiind în prealabil stabilizat au loc reacţii enzimatice ce descompun 2% principiile active; pot fi invadate de microorganisme, producând alterări - fermentaţii, apariţia de mucegaiuri. Astfel, timp limitat de extracţie devine limitat, 30 minute, recomandându-se folosirea de vase acoperite.
O variantă a macerării simple este macerarea circulantă, asemănătoare dizolvării per descensum.
Produsul vegetal mărunţit, spălat de impurităţile mecanice, în cantitate corespunzătoare se aduce într-un săculeţ de tifon la suprafaţa lichidului şi se suspendă în lichidul de extracţie. La zona de contact se formează o soluţie extractivă mai concentrată ce ajunge la baza vasului datorită greutăţii şi o nouă porţiune de solvent îi ia locul. Nu mai este necesară agitarea, deoarece se separă lichidul extractiv de reziduu. Metoda are dezavantajul unui randament mic de extracţie.
Pentru majoritatea produselor vegetale ce conţin mucilagii, extracţia la cald creşte conţinutul în mucilagii, cu excepţia mucilagiilor din tuber de Salep; totuşi se recomandă extracţia prin macerare, când în produsul vegetal sunt prezente componente - materii balast, ce se extrag în cantitate mai mare şi după răcire măresc vâscozitatea soluţiei(amidonul).
Mucilagiile fiind uşor solubile şi la rece, extracţia se poate face prin macerare. În ceea ce priveşte stabilitatea maceratelor, acestea pot fi uşor invadate de microorganisme, de aceea F.R. X recomandă pentru o cantitate mai mare de 100 g adăugarea unui amestec nipagin: nipasol (3:1) în concentraţie de 0,1% (Soluţie conservantă conform F.R. IX). Studiile au demonstrat că este bine prepararea cu
soluţie conservantă care nu va micşora randamentul de extracţie.
Infuzarea, metodă de extracţie la cald, este o dizolvare extractivă, în care produsul vegetal mărunţit şi umectat în prealabil, este pus în contact cu apa adusă la fierbere şi menţinut în vas acoperit, la temperatura camerei, timp de 30 minute. Menţionăm ca soluţia extractivă se separă de reziduu, în momentul separării soluţia extractivă ajunge la temperatura camerei, deci de la 80 - 900C în cursul celor 30 minute se ajunge la 40 - 300C.
88
Este absolut necesară umectarea cu apă sau cu alcool(la produsele vegetale ce conţin uleiuri volatile) când are loc îmbibarea membranelor celulare care devin mai permeabile, facilitând fenomenul de difuziune - osmoză, la extracţia propriu-zisă.
Prin umectare se elimină aerul din ţesutul vegetal mărunţit, evitându-se fenomenul de flotare(produsul vegetal prin absorbţia de aer este mai uşor, plutind la suprafaţa lichidului); de asemenea se evită fixarea particulelor de produs pe pereţii recipientului la turnarea apei în fierbere (excepţie la frunzele de digitală care nu se umectează).
Infuzarea se aplică la extracţia principiilor active din produse vegetale cu ţesuturi friabile: flori, frunze, ierburi.
Decocţia sau extracţia propriu-zisă are loc la o temperatură mai ridicată ca la infuzare. Este tot o metodă de dizolvare - extractivă prin care produsul vegetal umectat este pus în contact cu apă adusă la fierbere şi menţinut la 900C prin aducerea vasului acoperit în baia de apă. Această metodă se aplică la extragerea principiilor active termostabile, din produse vegetale cu structură dură: rădăcini, rizomi, scoarţe, seminţe, fructe şi frunze coriace.
Mediul de extracţie poate fi apa acidulată cu acid clorhidric, acid citric şi acid tartric, în cantitate egală cu conţinutul în alcaloizi, excepţie este la coaja de China, la care se foloseşte 1,5 părţi acid clorhidric pentru 1 parte alcaloid.
Pentru produsele ce conţin saponine acide, extracţia se face prin alcalinizarea apei cu 1 parte NaHCO3 pentru 10 parte produs vegetal.
Soluţiile extractive apoase sunt preparate la receptură şi au o stabilitate redusă. Iată de ce se prepară la nevoie, iar pentru toate F.R. X recomandă adăugarea de nipagin: nipasol (3:1) 0,1g%.
Comparativ cu soluţiile extractive alcoolice(extracte fluide şi tincturi), soluţiile extractive apoase sunt mult mai diluate.
Formularea şi eliberarea lor ca atare, se face foarte rar, ele intrând în compoziţia unor formule magistrale, în preparate de uz intern, folosite ca vehicul asociate cu sirop, tincturi şi în preparate de uz extern: clisme, spălături, gargarisme, asociate cu alte componente. Pot fi preparate şi de bolnav, dintr-un produs vegetal sau amestecuri de produse vegetale, numite specii sau ceaiuri medicinale, comercializate în plicuri unidoză, fie un ambalaj în care sunt amestecate în anumite proporţii şi se indică pe ambalaj modul de preparare, recomandându-se o fierbere mai îndelungată pentru produsele vegetale dure.
Digestia este o extracţie la cald, cu un solvent lipofil, respectiv un ulei vegetal. Deci este o dizolvare extractivă prin care un produs vegetal sau animal, mărunţit, umectat este menţinut în contact cu un lichid extractiv. Amestecul este încălzit sub punctul de fierbere al solventului, un timp determinat de la 1 oră la câteva ore, uneori chiar zile.
Mărunţirea produsului vegetal trebuie să fie cât mai avansată pentru că solventul lipofil nu are capacitate de a traversa membrana celulară, este deci o metoda de extracţie prin dizolvare directă fiind necesară umectarea cu alcool sau
89
amestec alcool - eter, alcool - amoniac, acesta din urmă facilitând trecerea alcaloizilor din produsul vegetal din sărurile sub care se găsesc în plantă, în alcaloizi bază, care în timpul digerării trec în ulei. Extracţia are loc la temperatura de 60-700C, timp de 2-6 ore. Amestecul se agită în timpul digestiei.
Digestia se foloseşte pentru extragerea principiilor active din frunzele Hiosciam, iarba de sunătoare, uneori din florile de muşeţel, muguri de plop.
Se obţin lichide limpezi, colorate în funcţie de componente, cu miros caracteristic, se alterează uşor datorită râncezirii uleiului. Se prepară mai rar.
11.5.Metode de extracţie aplicate la obţinerea preparatelor extractive alcoolice
Principalele operaţii pentru formele farmaceutice alcoolice, hidroalcoolice, eteroalcoolice, eterice, respectiv tincturi şi extracte: macerarea şi percolarea.
Macerarea este aplicată şi ca operaţie intermediară la prepararea soluţiilor extractive prin alte procedee – percolarea.
Timpul de extracţie cu alcool, alcool şi apă este de 10 zile, agitând de 3-4 ori
pe zi.
Este un procedeu de extracţie static, realizându-se un contact unic solvent/ produs vegetal.
După o perioadă de extracţie mai activă datorită pătrunderii solventului prin pereţi şi difuziunii soluţiei mai concentrate în exterior, se stabileşte un echilibru între cele două concentraţii, din interiorul şi exteriorul produsului vegetal şi dizolvarea extractivă stagnează.
Pentru a mări randamentul de extracţie s-au făcut modificări ale macerării simple, în care produsul vegetal este în contact cu întreaga cantitate de solvent.
Procedeul de macerare repetată este cea mai simplă fiind macerarea dublă. Solventul este împărţit în 2 sau mai multe porţiuni.
Produsul vegetal se tratează cu prima porţiune, după un timp de contact se separă soluţia extractivă şi reziduul este tratat cu cealaltă porţiune de solvent.
În final, se reunesc soluţiile extractive, se menţin un timp în repaus la temperatura 5-100C, apoi se filtrează.
Cele două porţiuni pot fi egale, sau una 2/3 şi alta 1/3, 3/4 şi 1/4, sau 4 /5 şi
1/5.
La macerarea repetată, solventul se împarte în mai multe porţiuni (5-6) egale
între ele. Se procedează la fel, se reunesc, se lasă în repaus apoi se filtrează. Se realizează un contact multiplu.
Acestea sunt procedee statice, agitând doar din timp în timp amestecul.
Pentru un randament mai bun, extracţia este accelerată prin agitare continuă utilizand diferite tehnici de agitare; cu ajiutorul unui omogenizator tip mixer (turboextracţie) sau agitarea cu vibraţii electromagnetice (vibroextracţie).
90