133851261-119352752-Tehnica-farmaceutica

vâscozitatea şi favorizează dispersarea componentelor mai greu solubile. Asocierea substanţelor tensioactive măresc viteza de absorbţie a substanţelor active. Vâscozitatea apropiata de a mucusului nazal favorizează mişcarea cililor. Mărirea vâscozităţii este contraindicată pentru că împiedică mişcarea cililor. Medicamentele administrate pe mucoasa nazală nu pot fi utilizate atunci când după 10 minute reduc mai mult de 50% din mişcarea cililor

Tabel nr.8. Substanţe medicamentoase şi influenţa mişcării cililor

Substanţa	Concentraţia %	pH	Numărul
			bătăilor
			cililor /min.
Nipagin	0,1 în soluţie de	7	4
	glucoză 5%
		6,7	5
Clorura de benzalconiu	0,025
Clorura de benzalconiu	0,0125	6,7	13
		7	45
Clorura de benzalconiu	0,0125
Borat de fenilmercur	0,0125	7	45
Tween 80	1	7	60
Polietilenglicol	1	7	0
		7	0
Alcool	10

Ca şi conservanţi se pot folosi: clorbutanol, clorura de benzalconiu 0,0125g%, boratul de fenilmercur 0,0125g%.

10.3. Preparate cu aplicare buco-faringiană

Acest grup de forme farmaceutice pot fi din punct de vedere al stării de agregare: lichide (soluţii, suspensii, emulsii), semisolide (geluri, paste bucoadezive) sau solide(pulberi, comprimate).

Din punct de vedere anatomic cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv fiind acoperit cu o mucoasă netedă, lucioasă, de culoare roz în care se dezvoltă o floră saprofită sub influenţa umidităţii, căldurii şi substanţelor nutritive.

Cavitatea bucală este expusă acţiunii unor factori exogeni de ordin mecanic, chimic, toxic şi cei provocaţi de o floră microbiană – stafilococică, bacili coli, viruşi, etc. Este căptuşită în întregime de mucoasa bucală care din punct de vedere histologic este un epiteliu stratificat şi cu glande salivare care elaborează saliva, glande situate submaxilar, sublingual şi parotide.

Componentele salivei sunt:

-apa în proporţie de 99,5%;

71

-substanţe solide în proporţie de 0,5% dintre care săruri – clorura de sodiu, clorura de potasiu, carbonat acid de sodiu, carbonat şi fosfat de calciu, fosfaţi de sodiu, diverşi compuşi organici – maltoza, uree, acid uric, creatinina, aminoacizi;

-substanţe gazoase – oxigen, dioxid de carbon, azot.

În funcţie de componentele salivei de la individ la individ şi

dependent de alimentaţie pH-ul salivei poate avea valori cuprinse între 6,7 – 7. Cantitatea de salivă secretată în 24h variază între 1 l şi 1,5 l.

Saliva îndeplineşte diferite funcţii:

-digestivă, de pregătire a alimentelor pentru înghiţire;

-de solubilizare;

-curăţire;

-umezire şi alunecare;

-rol în asigurarea echilibrului hidric al organismului.

Mucoasa bucală prezintă o rezistenţă mecanică şi antimicrobiană mare (are un grad de imunitate mare) în condiţii normale ea fiind în contact permanent cu o floră microbiană saprofită, streptococi, pneumococi, ciuperci, bacili, etc. Prezenţa acestei flore este favorizată de temperatură, umiditate, substanţe nutritive.

La nivelul mucoasei bucale există o enzimă – lizozim, având acţiune bactericidă, se găseşte în secreţia salivară şi exercită acţiune distructivă asupra microorganismelor, datorită capacităţii sale de a solubiliza polizaharidele din microorganisme.

Mucoasa farigiană vine în prelungirea mucoasei nazale şi a cavităţii bucale, având rol de protecţie.

Când echilibrul biologic al mediului buco-faringian suferă modificări datorită unor factori de ordin general sau local, cum sunt uscăciunea gurii, conţinutul crescut în mucus al salivei, lipsa igienei cavităţii bucale, prezenţa cariilor şi malformaţiilor dentare, a tartrului, contactul cu substanţe caustice, condimente, fum atunci mucoasa devine vulnerabilă, microbii simbiotici devin patogeni şi invadează cavitatea buco-faringiană.

În aceste stări modificate ale mucoasei bucale pot lua naştere diferite procese inflamatorii, stomatite, gingivite, glosite, inflamaţii ale limbii, buzelor, cheilite, ş.a.

Pentru a putea realiza preparatele farmaceutice destinate aplicării în cavitatea bucală trebuie să ţinem cont de valoarea pH –ului.

10.3.1. Formele farmaceutice

Formele farmaceutice lichide care se aplică la nivelul cavităţii bucale şi a mucoasei faringiene sunt: gargarismele, apele de gură, colutoriile, duşuri bucofaringiene, aerosoli.

72

Gargarismele. Sunt soluţii medicamentoase destinate pentru tratamentul afecţiunilor de la nivelul cavităţii bucale şi faringelui. Ele sunt aplicate prin barbotare cu aer şi menţinute la nivelul respectiv fără a fi înghiţite.

Se folosesc ca şi solvenţi pentru prepararea lor: apa, amestecurile hidroalcoolice, glicerinate, vehicule compuse. Soluţiile se diluează înainte de utilizare.

Ca substanţe medicamentoase conţin: apă oxigentă, borax, permanganat de potasiu, salol, anestezină, mentol, uleiuri volatile, infuzii de muşeţel, coada şoricelului.

Pe eticheta produsului vor fi menţionate datele de identificare ale produsului dar şi raportul de diluare la aplicare.

Apele de gură numite spălături bucale. Sunt soluţii apoase sau hidroalcoolice utilizate pentru curăţarea cavităţii bucale pentru îndepărtarea impurităţilor rămase în mucoasa bucală şi pentru îndepărtarea mirosului fetid, înlăturând şi senzaţia de uscăciune a gurii. Se aplică cu rol antiseptic, dezodorant, răcoritor.

Conţin ca substanţe medicamentoase: antiseptice(săruri cuaternare de amoniu), aromatizanţi, edulcoranţi.

pH-ul apelor de gură va fi cuprins între 7 –9,5 cele prea alcaline putând determina vătămări tisulare, având şi efect negativ asupra dentiţiei.

Colutoriile (pensulaţii, badijonări). Sunt preparate lichide, vâscoase, destinate a fi aplicate pe gingii, pereţii cavităţii bucale şi faringe.

Se vor aplica cu ajutorul unui dispozitiv port-vată şi care se va îmbiba în soluţia medicamentoasă cu care se face tratamentul.

Ca solvenţi se foloseşte: apa, glicerina, dispersii macromoleculare, propilenglicol, polietilenglicol, amestec de apă cu miere, etc. care să permită o aderenţă cât mai bună a preparatului la locul de aplicare.

Substanţele active care pot fi incorporate sunt: coloranţii antiseptici - albastru de metilen; antiseptice-dezinfectante( iod, resorcină, borax, alaun, apă oxigenată); antibiotice; sulfamide, anestezice locale (cocaina) etc. De menţionat că au o concentraţie mai mare în substanţe active decât apele de gură.

Administrarea lor se face la intervale scurte de timp, după mâncare, pentru a realiza o concentraţie suficient de mare pentru substanţa medicamentoasă la locul de aplicare.

Duşurile buco-faringiene sunt soluţii medicamentoase apoase dar sunt introduse în cavitatea bucală sub forma unui jet, sub presiune, prin intermediul unei pere de cauciuc, a unei seringi sau un dispozitiv special.

Aerosolii sunt soluţii medicamentoase pulverizate în cavitatea bucală cu ajutorul unor dispozitive speciale prevăzute cu pulverizator numite şi spray-uri. Sunt preparate farmaceutice care acoperă repede şi cu multă uşurinţă întreaga suprafaţă a cavităţii bucale.

73

10.3.2.Compoziţia preparatelor farmaceutice cu aplicare buco-faringiană

Medicamentele administrate la nivelul cavităţii bucale conţin:

Substanţe medicamentoase active variate utilizate în profilazxia şi tratamentul afecţiunilor cavităţii bucofaringiene. Aceste substanţe exercită diferite acţiuni la locul de aplicare.

Dintre vehicule se folosesc apa, amestecurile hidroalcoolice, hidroglicerinate sau diferite soluţii extractive, dispersii coloidale ş.a.

Apa distilată şi soluţiile apoase reprezintă un mediu de solubilizare pentru numeroase substanţe medicamentoase. Soluţiile apoase administrate local pe mucoasa bucală traversează rapid mucoasa către faringe.

Alcoolul în funcţie de concentraţie are un comportament diferit, astfel alcoolul concentrat(96c) are acţiune deshidratantă şi este iritant în aplicaţiile locale pe mucoase; alcoolul diluat(70c) precipită albuminele, produce o peliculă izolatoare între

ţesut şi porţiunea de solvent dar are acţiune antiseptică superficială şi de scurtă durată; alcoolul în concentraţie de 50c – 60c precipită lent albuminele iar acţiunea antiseptică este deosebit de eficace însoţită de o uşoară acţiune astringentă şi analgezică. Alcoolul este un bun solvent pentru o serie de substanţe medicamentoase.

Glicerolul produce soluţii dense, vâscoase favorizând un contact prelungit al preparatului farmaceutic cu mucoasa. În concentraţii de peste 50% determină senzaţii de arsură pe suprafaţa mucoasei.

Soluţiile extractive – infuzii şi decocturi, de muşeţel, nalbă, salvie se pot folosi singure sau ca şi vehicule pentru solubilizarea substanţelor medicamentoase solide iar soluţiile respective se folosesc cel mai adesea sub formă de gargarisme.

Infuzia de flori de muşeţel acţionează prin azulene având proprietăţi terapeutice diverse: antialergice, bactericide şi stimulează epitelizarea.

Soluţia extractivă de nalbă conţine mucilagii cu proprietăţi emoliente fiind indicată în infecţii ale mucoasei bucale.

Alţi solvenţi folosiţi pentru obţinerea preparatelor farmaceutice cu aplicare bucofaringiană sunt: glicolii şi derivaţii – propilenglicol, polietilenglicol cu capacitate bună de dizolvare pentru o serie de substanţe medicamentoase.

În tratamentul unor afecţiuni ale mucoasei bucale se folosesc şi soluţiile cu substanţe alcaline cu rol de a înlătura mucusul şi a drena saliva. Se va ţine cont de faptul că soluţiile puternic alcaline produc vătămarea mucoasei. Soluţiile acide au efect dăunător asupra smalţului dinţilor.

74

Tabel nr.9. Exemple de preparate farmaceutice cu substanţe alcaline

Componente	Formula A	Formula B
Carbonat acid de sodiu	0,5 g	1,5g
Clorura de sodiu	1,00 g	-
Tetraborat de sodiu	-	1,5 g
Fenol	-	0,3 g
Tinctura de Arnica	1,00 g	-
Glicerol	-	45,00 g
Apa de mentă la	100,00 g	-
Apa distilată la	-	100,00g

Soluţiile menţionate se folosesc fie diluate cu apă ca antiseptice administrate sub formă de pulverizaţii bucofaringiene, fie sub formă de colutorii în cazuri de amigdalite, faringite, traheite, angine acute şi cronice.

Soluţiile cu substanţe antomicrobiene În această grupă de medicamente sunt cuprinse acele preparate care au acţiune antiinfecţioasă, antiseptică, dezinfectantă, dezodorizantă, preparate cu sulfamide, antibiotice şi antimicotice.

Soluţii cu substanţe care eliberează oxigen, fluor, clor, iod. Oxigenul molecular exercită acţiune germicidă datorită faptului că oxidează constituienţii sensibili din protoplasma bacteriilor, respectiv distruge sistemele enzimatice. El acţionează asupra grupării tiolice din proteine şi prin aceasta omoară microorganismele. Poate avea şi efect inhibitor asupra bacteriilor anaerobe. Dintre soluţiile care aplicate pe mucoase eliberează oxigen amintim: soluţia de peroxid de hidrogen 3% cu acţiune dezinfectantă fiind indicată în stomatite acute şi în unele infecţii. Se poate folosi în asociere cu alte substanţe în diferite formule:

Perhidrol	1,00 g
Tinctura de ratania	12,00 g
Ulei volatile de mentă	1,00 g
Soluţie de clorură de zinc 20%	32,00 g
Salol	3,00 g
Alcool la	100,00 g

Permanganatul de potasiu se foloseşte în soluţii în concentraţie de 0,02 – 0,05 g% şi eliberează în soluţie apoasă oxigen atomic, care acţionează asupra mucoasei

în inflamaţii bucale ca astringent şi antiseptic. Nu se va asocia în soluţii cu alcool, glicerol, perhidrol pentru că reacţia de descompunere este vehementă putând ajunge până la explozie.

Soluţiile cu fluoruri pot conţine până la 2 g% fluorură de sodiu. Fluorura de sodiu este o pulbere albă solubila în apă distilată, solubilitate 1: 25 şi insolubilă în alcool. Soluţiile de fluoruri se prepară şi se păstrează în recipiente din material

75

plastic, de polietilenă pentru că ele corodează sticla şi în soluţii pot apare precipitate. Soluţiile de fluoruri se folosesc în profilaxia cariilor dentare.

Hipocloriţii sunt mai puţini stabili, soluţiile lor au acţiune rapidă de scurtă durată şi sunt uşor iritanţi.

Cloraminele sunt mai stabile, au proprietăţi clorurante şi oxidante acţiune germicidă şi antiseptică, efect ce este mai lent şi de lungă durată în comparaţie cu hipocloriţii.

Iodul este greu solubil în apă 1:3500 dar solubil în alcool 1:10, în glicerol 1:100, în soluţii concentrate de ioduri alcaline. Se foloseşte sub formă de soluţii apoase sau glicerinate, administrat sub formă de gargară, colutorii având acţiune germicidă şi fungicidă în infecţii ale mucoasei bucale.

Iod	1,2 g
Iodură de potasiu	2,4 g
Fenol	0,5 g
Ulei volatil de mentă	0,2 ml
Glicerina	90,00 g
Apa distilată la	100,00 g

Formula prezentată este cunoscută sub denumirea de “Glycerinum iodi compositum”.

Fenolul se foloseşte ca bacteriostatic în concentraţii de 0,2 –1,00g%. Soluţiile mai concentrate sunt bactericide. Acţiunea şi eficacitatea sunt dependente de natura solventului mai eficace în soluţii apose decât în soluţii alcoolice, glicerinate, în uleiuri fixe, propilenglicol sau polietilenglicoli lichizi, tween 80 cu care poate forma complecşi. De asemenea acţiunea sa este dependentă de temperatură, acţiunea fiind mai redusă la temperatură joasă, de pH-ul mediului, eficacitatea fiind mai bună

în mediu acid şi redusă în mediu alcalin. Soluţiile concentrate de fenol aplicate pe mucoasă precipită proteinele şi determină albirea mucoasei. Poate intra în diferite formule farmaceutice asociat cu alte substanţe, de exemplu:

Componente	Formula A	Formula B
Fenol	1,5	2,5
Mentol	0,5	-
Clorhidrat de procaină	0,5	-
Borax	-	3,5
Acid tanic	-	6,0
Spirt de mentă	-	20,00
Glicerol la	100,00g	100,00g

Soluţiile se diluează cu apă, se administrează sub formă de gargară ca antiseptic, anestezic, cicatrizant în angine, amigadalite, faringite, laringite, stomatite, afte şi abcese.

76

Soluţiile cu coloranţi se pot folosi după diferite formule cum ar fi:

Componente	Formula A		Formula B
Violet de genţiana	1	– 2		-
Albastru de metilen		-	1	– 3
Alcool	10	– 20	20	– 25
Glicerol		-	25	– 40
Ulei volatil de mentă		-	IV guttae
Apa distilată la	100		100

Violetul de genţiana derivat al trifenilmetanului şi albastrul de metilen în soluţii hidroalcoolice sau hidroalcoolice – glicerinate acţionează ca bacetriostatic sau bactericid. Acţiunea depinde concentraţia lor, de temperatură, de sinergismul sau antagonismul cu substanţele asociate. Soluţiile sunt indicate în gingivite, stomatite, ulceraţii ale cavităţii bucale administrându-se sub formă de colutorii. Se poate folosi

şi soluţio Castellani cum fucsine.

Compuşii anorganici ai argintului, mercurului, zincului, bismutului sau aluminiului se pot întrebuinţa în diferite afecţiuni bucofaringiene. În concentraţii mici au acţiune bacteriostatică iar la concentraţii mari au acţiune bactericidă.

Dintre compuşii mercurului se folosesc – boratul de fenilmercur, tiomersalul în concentraţii de 0,1g%. Soluţiile se diluează cu apă şi se aplică sub formă de spălături.

Compuşii argintului se folosesc cel mai frecvent cei coloidali de în concentraţie de 2% sau azotatul de argint sub formă de colutorii sau gargarisme după ce soluţiile au fost diluate cu apă.

Compuşii zincului în special clorura de zinc se foloseşte ca astringent, dezodorizant în concentraţii de 5 – 20% folosindu-se în stomatologie, sub formă de aplicaţii locale pe gingii.

Dintre compuşii bismutului se pot folosi – tartrat de bismut şi sodiu, salicilat bazic de bismut, ş.a., iar soluţiile se aplică sub formă de colutorii în diferite afecţiuni ale faringelui.

Sărurile de aluminiu dintre care alaunul – sulfat de aluminiu şi potasiu, se folosesc ca antiseptice şi sunt indicate în stomatite şi faringite sub formă de soluţie apoasă în concentraţii de 1- 4%. Preparatele cu săruri de aluminiu pot avea efect nociv asupra dinţilor.

Sărurile cuaternare de amoniu sunt utilizate pentru acţiunea lor bactericid – bacteriostatica în diferite afecţiuni ale cavităţii bucale. Se folosesc în concentraţii de 0,01 – 0,1 g %. Puterea germicidă se manifestă atât în mediu acid cât şi în mediu alcalin. Cele mai folosite sunt: clorura de cetilpiridiniu, bromura de cetiltrimetilamoniu, clorura de benzalconiu, etc.

77

Soluţii cu sulfamide. Dintre sulfamide se pot folosi atât în profilaxia cât şi în tratamentul afecţiunilor cavităţii buco-faringiene – sulfanilamida, sulfacetamida, sulfatiazol, sulfametazina. Sunt active atât asupra germenilor Gram + cât şi a celor Gram - . Sulfamidele în aplicaţii locale pe mucoase pot provoca sensibilizări, apariţia de germneni sulfamido-rezistenţi iar în alte cazuri poate întârzia vindecarea.

Soluţii cu antibiotice. Antibioticele folosite sunt: penicilinele, streptomicina, tetraciclinele, cloramfenicolul, neomicina, bacitracina, nistatinul, gramicidina. Ele se pot asocia şi cu sulfamidele, anestezicele – clorhidratul de lidocaină, sărurile cuaternare de amoniu şi uleiuri volatile în obţinerea preparatelor cu aplicare buco – faringiană.

Soluţii cu substanţe antiinflamatoare. Dintre acestea se întrebuinţează frecvent derivaţii cortizonici. Aceste substanţe au acţiune antialergică, micşorează fenomenele inflamatorii. Activitatea lor este potenţată de asocierea cu antibiotice cu spectru larg, efectul cumulativ fiind mai rapid şi mai pronunţat.

Succinatul de hidrocortizon şi sodiu, fosfatul de dexametazonă şi sodiu sunt solubile în apă distilată şi glicerol obţinându-se soluţii ce se administrează sub formă de gargarisme, colutorii sau aerosoli. Hidrocortizonul, acetatul de hidrocortizon, dexametazona , triamcinolona sunt insolubile în apă dar se pot dispersa sub formă de suspensii sau sub formă de paste ori sunt condiţionate sub formă de tablete de supt. Aceste preparate sub indicate în ulceraţii aftoase, faringite, laringite.

10.4. Preparate stomatologice

În acest grup sunt cuprinse preparatele destinate a fi utilizate pentru curăţarea şi menţinerea stării de sănătate a dinţilor, asigurarea sănătăţii gingiilor.

Soluţiile stomatologice conţin anestezice locale, analgezice, antiseptice pentru prevenirea cariilor. Ca solvent se folosesc: apa, amestecurile hidroalcoolice, glicerina, propilenglicol sau amestecurile lor.

Se utilizează frecvent soluţia de clorură de zinc şi unele amestecuri eutectice lichide ca atare:

9Soluţia Bonain ce conţine: amestec de cocaină, mentol, fenol;

9Soluţia Clumski, eutectic de camfor şi fenol în alcool, în concentraţie de 10%.

Pentru curăţarea dinţilor se folosesc dentrificele care conţin uree, fosfat amoniacal, fosfaţi organici, EDTA, fluoruri etc.

Se cunosc şi preparate farmaceutice pentru prevenirea parodontopatiilor, reducerii incidenţei cariilor.

78

10.5. Soluţii cu aplicare topică

Sunt preparate farmaceutice lichide folosite pentru a trata, curăţa sau umecta unele tegumente, mucoase, cavităţi. Ele se administrează diferit în funcţie de locul de aplicare:

9Sub formă de tamponări şi comprese, soluţiile fiind aplicate cu ajutorul tampoanelor de vată sau de tifon pe tegumente.

9Sub formă de spălături când soluţiile sunt aplicate cu ajutorul unui dispozitiv – irigatorul( spălături vaginale, clismele).

Conţin ca substanţe medicamentoase: antiseptice, astringente, calmante,

antiinflamatoare. Ca solvent se foloseşte apa, soluţii extractive apoase, amestec hidroalcoolic.

Loţiunile sunt soluţii medicamentoase care se folosesc pentru întreţinerea pielii capului, părului, feţei, mâinilor, reprezentând un grup de preparate farmaceutice aparte numite preparate dermato-cosmetice. Sunt soluţii tonice ce conţin substanţe antiseptice, astringente, odorante, emoliente dispersate în apă, alcool de diferite diluţii sau soluţii extractive.

79

Capitolul XI

SOLUŢII EXTRACTIVE

În principal, în procesul de extracţie se ţine seama de natura şi compoziţia chimică a produsului vegetal, natura şi proprietăţile solventului şi de metoda de extracţie aplicată care se alege în funcţie de solubilitatea şi stabilitatea la căldură a principiilor active.

Ca materii prime, la obţinerea soluţiilor extractive se utilizează produse vegetale, solvenţi şi uneori substanţe auxiliare: modificatori de pH, conservanţi, solubilizanţi (substanţe tensioactive şi cosolvenţi).

Produsul vegetal, solventul şi metoda de extracţie (condiţiile de lucru), influenţează printr-o serie de factori procesul de extracţie. Nu se face o delimitare netă între aceşti factori, unii depinzând atât de produsul vegetal cât şi de solvent şi de condiţiile de lucru.

În asigurarea unui randament bun procesului de extracţie sub influenţa produsului vegetal se va ţine seama de natura produsului vegetal şi componentele active conţinute, respectiv de compoziţia chimică complexă a produsului vegetal.

Se folosesc produse vegetale uscate şi foarte rar produse proaspete, ca atare.

Se pot folosi produse vegetale proaspete, stabilizate imediat după recoltare (folosite în special pentru obţinerea soluţiilor din homeopatie).

11.1.Factorii dependenţi de produsul vegetal care influenţează procedeul de extracţie

1.Natura produsului vegetal;

2.Conţinutul în umiditate al produsului vegetal, la rândul său influenţat de modul de uscare al produsului şi condiţiile de păstrare;

3.Gradul de mărunţire;

4.Umectarea produsului vegetal înainte de extracţia propriu-zisă.

1. Natura produsului vegetal influenţează alegerea solventului şi a procedeului de lucru, care duce la realizarea unei extracţii optime.

Produsele vegetale pot avea o structură diferită, unele friabile - flori, frunze, ierburi, care se sfărâmă uşor, altele dure - rădăcini, scoarţe, rizomi, seminţe, fructe, frunze coriace.

80